Bun simt: ai de gand sa iei aminte?

M-am apucat de postul asta de ce? Simplu… Din ce am primit pe mail, cineva a venit cu ideea revolutionara de a declansa o campanie anti-mitocanie. BRAVO! puterea poporului!Textul urmator l-am primit astazi pe mail:

Miştocănia - studiu de fapt în oraşul meu cel drag

Dormitam, dimineaţa, în autobuz, când deodată aud o voce în schimbare, de adolescent: -Fă, mai eşti virgină?

El stătea jos, iar colega lui de şcoală, mai în faţă, în picioare. Bineînţeles, toţi din autobuz au început să o studieze. Iar: -Fă!… A întrebat-o de vreo 6 ori. Ştia el că aşa o poate face de râs, nu a întrebat-o ce a citit aseară, ci a atacat-o unde era mai vulnerabilă. Mi-a plăcut atitudinea ei, l-a fixat cu o figură pe care nu se putea citi nimic, nici dispreţ, nici amuzament. Alta ar fi început să chicotească prosteşte, ori ar fi început un schimb de înjurături, nu ar fi fost ceva neobişnuit într-un autobuz de periferie.

El era mândru de ce obţinuse: atenţia celor din jur. L-am măsurat: o aschimodie, pe jumătate cât mine. Să intervin? Poate o face vreun bărbat, totuşi. Aiurea, după cum se uitau, cred că încercau să găsească răspunsul la întrebarea băiatului. Celelalte femei - jumătate o studiau şi ele, pe faţa celorlalte se citea: -Mi se fâlfâie, am alte griji, se uitau în gol sau pe fereastră.

Am tăcut şi eu. După câteva minute, puştiul, plictisit, a început să îşi butoneze telefonul în căutarea unei manele, iar fata, se vedea după expresia feţei că se gândea la ceva plăcut, uitase incidentul. După o jumătate de oră, uitasem şi eu. Mi-am amintit episodul, când căutam o temă pentru eseu.

Oare dacă ar fi atacat-o, ar fi sărit cineva din autobuz în ajutorul ei?

O staţie mai departe, în autobuz s-a suit un boschetar. Ce miros! I-a spus cineva să coboare? Nuu, a fost mai uşor ca o parte din pasageri să se mute în jumătatea cealaltă a maşinii. El era unul, noi - mulţi, dar proşti. De ce nu ne-am unit măcar în faţa lui? Nu mai luăm atitudine. Nu mai ştim de fapt unde începe şi ce este spiritul civic. Am învăţat asta la şcoală? Parcă nu-mi amintesc. Pe stradă, sigur nu se învaţă. E de fapt şi un fel de resemnare: dacă încerci să pui la punct un şmecher, mai întotdeauna sare cineva în apărarea lui, şi atunci, mai îţi faci şi nervi degeaba. Simţi cum în jur creşte încet o junglă iar o ieşire în oraş seamănă cu un safari.

Uneori, când privesc în jur uitând de griji, văd urme ale unei civilizaţii dispărute. Da, dar eu ştiu să le identific, ştiu istorie şi sunt îndrăgostită de oraşul meu. Ce vor face urmaşii noştri, cei crescuţi de mici pentru a face bani? Va mai şti unul să nu demoleze o clădire care e parte din trecutul oraşului, va rezista să o facă dacă va şti că îi iese un profit? Ar trebui introduse în programa şcolară ore de istoria oraşului, e fascinantă povestea Cişmigiului şi a clădirilor din jur, ar stârni interesul tinerilor pentru a afla mai multe. Poate va începe o campanie de recuperare a trecutului. Ca să îţi iubeşti oraşul, trebuie să îl cunoşti. Fără a-şi cunoaşte rădăcinile, mult mai uşoară va fi despărţirea de ţară a multor tineri. Vom pierde în timp atât tineri valoroşi cât şi valori culturale, prin nepăsare şi necunoaştere.

S-ar putea începe chiar cu grădiniţa, cu poveşti despre baluri şi prinţese spuse copiilor înaintea unei vizite la palatul Şuţu. Scara aceea de bal şi oglinda nu au cum să nu rămână întipărite în memoria fetelor.

S-ar mai putea pune în oraş panouri cu istoria locurilor. Eu locuiesc în Rahova. Am aflat despre dealurile pline cu vii şi drumul pe care veneau craiovenii la târg, drumul sării, cetatea aflată undeva pe locul Casei Poporului, de unde a plecat Mihai Viteazul cu mercenarii pentru a face Unirea, tabăra lui Tudor din dealul Spirii, traseul primului tramvai cu cai ce făcea legătura între piaţa de flori de la Chirigiu şi Obor. Am găsit pe Metropotam istoria Palatului Bragadiru, cel de lângă Bekerbrau. Fondatorul a fost inventatorul sistemului “cornul cu lapte” pentru copiii muncitorilor, iar palatul a fost construit pentru relaxarea muncitorilor fabricii de bere. Sunt atât de multe de spus. Sunt fermecătoare scrierile unui italian, Caselli, îndrăgostit acum 200 de ani de Bucureşti. Sunt poveşti frumoase. Haideţi să le căutăm şi să le recitim.

Am considerat cuvenit sa public acest eseu pe blog, pentru ca este important ca acest mesaj sa ajunga la cat mai multi. In ultimii ani, prostia si mitocania domnesc in Romania, peste tot te uiti imprejur si vezi un taran scobindu-se in nas, niste adolescenti vandalizand o masina, un hot de 10 ani fugind in mana cu o geanta, iar la nivel mai inalt, gafe si penibilitati pe fiecare post de televiziune, unde cei care ar trebui sa ne reprezinte tara ne fac de rusine, iar cei care ar trebui sa ne apere interesele… Chiar, unde sunt aia?

Si fac un apel la constiinta cetatenilor, sustineti aceasta campanie! Nu prin pancarte, nu prin proteste, nu prin publicitate! Prin model de comportament, prin autodisciplinare, prin educare. Invatati sa-i invatati pe altii. Invatati-i sa invete!

Am ales acest subiect in locul campaniei anti-manele, care este deja notorie, insa pe care n-am uitat-o si va urma in curand, dar, cum spuneam, aceasta idee trebuie transmisa mai departe. Daca nu facem noi ceva din tara asta care pare pe zi ce trece mai inecata in propria prostie, cu fiecare zi care trece se afunda intr-o mocirla sociala tot mai adanca, pana cand o sa ajunga la gat, iar atunci nimeni n-o sa mai vrea s-o salveze… Atunci cine s-o faca? Ne indreptam cu pasi mari spre un neocomunism bolnav, fara macar sa ne dam seama. Voi, cei care ati mai ramas, faceti ceva, nu atat pentru voi cat pentru copiii vostri.

Gandirea si libertatea de exprimare sunt cele mai periculoase arme.